Ce transformă un om într-un geniu?

Ce este un geniu?

Greu de spus... Unii psihologi cred că geniu este orice persoană ce depăşeşte un anumit coeficient de inteligenţă – unii spun că eşti geniu dacă ai un IQ peste 140, alţii cred că trebuie să depăşeşti 180. Totuşi, reztultatul unui test de inteligenţă depinde şi de nivelul de cultură şi nici măcar nu poate da indicii privind inteligenţa în totalitatea ei.

Aşa că, spun alţi psihologi, un IQ mare nu este suficient pentru a te putea numi geniu. Pentru a merita această etichetă trebuie să fii autorul a ceva ieşit din comun, o invenţie, o descoperire, o operă de artă. Trebuie să schimbi lumea sau felul cum oamenii văd lumea. Cu alte cuvinte, nu ajunge să fii inteligent, ci trebuie să ai capacitatea de a folosi această inteligenţă într-un mod care să impresioneze.


Genialitatea şi vârsta

Unele genii au făcut cele mai importante descoperiri la începutul vieţii, poate chiar în copilărie, pe când alţii s-au făcut cunoscuţi către sfârşitul vieţii. Ce legătură are vârsta cu geniul? Se pare că totul ţine de imaginaţie.

Există două tipuri de imaginaţie. Una este cea conceptuală, care se manifestă brusc. Cei care se bucură de ea vor uimi lumea de la o vârstă fragedă, aşa cum au facut Mozzart şi Einstein. Cealaltă este imaginaţia experimentală, care depinde de experienţele trăite, de încercări şi greşeli. Un exemplu de imaginaţie experimentala este Beethoven care şi-a atins maxima creativitate mai târziu în viaţă.

Copiii supradotaţi

Desigur, aproape orice părinte are impresia că fiul sau fiica lui este un copil supradotat. Din păcate, nu toţi copiii au fost binecuvântaţi cu o inteligenţă şi o creativitate ieşite din comun. Ţi se pare nemaipomenit că fetiţa ta citeşte la cinci ani? Dar ce ai zice de un copil care, la şase ani, spune bancuri în greaca veche? Este cazul lui John von Neumann, care s-a născut în 1903.

Dar cum ţi se pare un copil care la patru ani merge la cursuri universitare de fizică, iar la 16 obţine un doctorat? Performanţa îi aparţine lui Kim Ung-yong, un corean născut în 1962, care a vorbit pentru prima dată la patru luni, avea conversaţii cu mama lui la şase luni, iar la doi ani citea în coreana şi în trei limbi străine. La opt ani, când terminase deja universitatea, copilul a fost invitat în SUA de NASA.

Este doar unul din zecile, poate chiar sutele de cazuri care au uimit lumea.  De la medicină, la literatură, teatru sau fizică, toate domeniile au cunoscut cel puţin câţiva copiii supradotaţi. Nu face exceptie nici entertainment-ul, care abundă în copii ce-i depăşesc cu mult pe adulţi. Charlotte Church, Michael Jackson, Stevie Woner, Tori Amos, Bjork, Vangelis, sunt doar câţiva dintre copiii teribili ai muzicii care au devenit cunoscuţi. Cât despre actorie, Anna Paquin a primit un Oscar pentru rol secundar la numai 11 ani, fiind a doua cea mai tânără câştigătoare după Tatum O’Neal.

  

Sindromul savantului

Genialitatea nu trebuie confundată cu sindromul savantului, fenomen întâlnit de obicei la persoanele cu probleme de dezvoltare sau comportament, care excelează într-o anumită activitate, de exemplu fac calcule mentale foarte complicate sau pictează foarte bine. Se estimează că unul din 10 autişti are şi sindromul savantului.  Însă savanţii care au cu adevărat rezultate într-un domeniu nu prezintă dizabilităţi, iar dacă le au sunt minore.

Cel mai cunoscut caz de acest gen este Kim Peek, un megasavant american care avea o memorie fotografică nemaivăzută, dar şi probleme de dezvoltare provocate de anomalii la nivelul creierului. Când a învăţat să cânte la pian, bărbatul a reuşit să reproducă bucăţi muzicale auzite cu zeci de ani înainte, iar dacă auzea o piesă nouă putea spune cărui compozitor îi aparţine deoarece reuşea să o compare cu miile de piese stocate în memoria lui. 

                                                           Einstein

Sursa: Unica